Uimitor: doi cercetători şi-au conectat creierele, unul putând astfel controla mişcările celuilalt (VIDEO)

Folosind înregistrări ale semnalelor electrice ale creierului şi o formă de stimulare magnetică, unul dintre cercetători, Rajesh Rao, a transmis un semnal cerebral către colegul său, Andrea Stocco, aflat la celălalt capăt al campusului universitar, determinându-l astfel să îşi mişte un deget pe o tastatură.

Anterior, fusese demonstrat, la Universitatea Duke, modul în care funcţionează comunicarea intercerebrală la şobolani, iar cercetătorii de la Harvard reuşiseră să stabilească o interfaţă între un creier uman şi cel al unui şobolan.

• 1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
• Unde au dispărut grădinițele de stat din România?

Rao şi Stocco sunt de părere că experimentul lor reprezintă prima realizare a unei interfeţe între două creiere umane, ce permite transmiterea informaţiilor dintr-unul dintre creiere direct la celălalt. 

Iată cum s-a desfăşurat experimentul:

Rao s-a instalat în laboratorul său, purtând o cască echipată cu electrozi legaţi la un electroencefalograf – un aparat care citeşte şi înregistrează impulsurile electrice de la nivelul creierului. Stocco se afla în propriul său laborator, aflat la celălalt capăt al campusului, purtând o cască de cauciuc în care era fixată o bobină utilizată pentru realizarea stimulării magnetice transcraniene, plasată în dreptul cortexului motor stâng,  care controlează mişcările mâinii.

Cele două laborator erau legate printr-o conexiune Skype, pentru ca acţiunile să poată fi coordonate, dar fără ca Rao sau Stocco să poată vedea ecranele Skype.

Rao privea un ecran de computer şi juca, în minte, un joc video simplu. Atunci când ar fi trebuit să tragă cu un tun virtual într-o ţintă, şi-a imaginat mâna sa dreaptă făcând mişcarea necesară (dar fără să îşi mişte mâna!), determinând astfel un cursor de pe ecran să activeze butonul de tragere. Aproape instantaneu, celălalt cercetător, Stocco, care purta la urechi căşti pentru a nu fi influenţat de sunetele jocului şi care nu se uita la ecran, şi-a mişcat, totuşi, involuntar, degetul arătător al mâinii drepte, ca pentru a apăsa pe bara de spaţiu a tastaturii pe care o avea în faţă, pentru a trage cu tunul virtual.

Tehnologiile utilizate de cercetători sunt cunoscute şi utilizate de multă vreme. Electroencefalografia (EEG) este folosită în mod obişnuit de medici pentru a înregistra, în mod neinvaziv, activitatea creierului, iar stimularea magnetică transcranienă (TMS) este un mod neivaziv de a stimula creierul pentru a determina anumite reacţii de răspuns. Efectul TMS depinde aria cerebrală care a fost stimulată; în aces caz, dispozitivul a fost plasat deasupra zonei ce controla mişcarea mâinii drepte. Activând aceşti neuroni, ei au transmis nervilor motori un semnal care a determinat mişcarea mâinii.

La prima vedere, această reuşită evocă scenarii SF în care gândurile şi acţiunile unei persoane ajung să fie controlate de alţii, fără voia ei. Dar cercetătorii atrag atenţia că, în realitate, lucrurile nu stau aşa: această tehnologie poate citi doar anumite semnale simple emise de creier, nu gândurile unei persoane, care sunt sisteme de semnale foarte complexe. Şi, de asemenea, această tehnolgie nu dă nimănui puterea de a-I face pe alţii să acţioneze împotriva voinţei lor.

Cândva, spune, Stocco, această tehnologie ar putea fi utilizată, de exemplu, de către o persoană aflată la sol pentru a ajuta o stewardesă ori un pasager al unui avion să aducă avionul la sol cu bine, în cazul unui incident care ar duce la incapacitatea pilotului de a manevra avionul la aterizare.

Sau o persoană cu dizabilităţi ar putea astfel să comunice cu cei care o îngrijesc, pentru a cere, de pildă, apă sau mâncare. Semnale cerebrale transmise de la o persoană la alta ar funcţiona chiar dacă persoanele  nu vorbesc  aceeşi limbă.

Sursa: Science Daily / Foto: University of Washington